Zilnic interacţionăm cu cei din jurul nostru şi…permanent rămânem cu un gust amar.

Oameni, oameni şi iar oameni. Zilnic interacţionăm cu cei din jurul nostru şi…permanent rămânem cu un gust amar. Amar de tot. Cei care ar trebui să ne fie exemple… sunt exagerat de inumai pentru a le putea fi urmat exemplul. Trăim într-o lume în care nici nu mai ştii cum trebuie să fii. Nu mai ştii dacă trebuie să fii un ticălos sau o persoană amabilă. Ciudat este că tot mai multă lume îmi spune şi se justifică prin faptul că ”cei ticăloşi şi şmecheri observ că au noroc în viaţă. Reuşesc să obţină tot ce vor.” Şi uite aşa….ticăloşii merg înainte şi-şi fac treaba cum ştiu ei mai bine, iar ceilalţi care mai au câte un gram de umanism în ei…stau pe tuşă şi privesc cu jind la ceilalţi. Iar peste câteva luni, un an poate…amabilul a devenit şi el un ticălos veritabil! De ce? Pentru că aşa îi merge mai bine. Aşa obţine tot ce-şi propune. Mai demult spuneam cuiva că nu-mi place să linguşesc persoanele şi să fiu făţarnică. Dacă nu sunt de acord cu ceva, spun clar şi tare! Ştiţi ce mi-a răspuns? Că ar trebui să fiu puţin mai linguşitoare şi mai puţin directă şi aşa voi reuşi mai multe în viaţă!!!! Ţin să precizez că acea persoană avea 40 de ani şi îmi era cadru didactic!!!
Da…am rămas cu un gust amar. Cu un gust atât de amar încât astăzi am cerut chelnerului să-mi aducă o limonadă. Nu cu alt scop, ci cu acela de a mă mai îndulci puţin. Nu ştiu. Deşi aş vrea să ştiu. Şi ce e mai grav este că şi eu tind spre ticăloşenie. Începe să mă prindă şi pe mine acest val plin de egosim, de răutate şi de persoană fără scrupule. Şi nu vreau. De asta am să mai beau o limonadă! Sau poate două… am să beau atât de multe limonade până când am să pot spune tare şi deschis: ”Ah, aceasta a fost mai acră ca şi viaţa!” 

http://lacrimiledinsufletulmeu.blogspot.com